din gradina raiului 2

În a doua parte a excursiei am descoperit cea mai bogată paletă de “verde”, cea mai bogată gamă de flori și cele mai rapide schimbări ale vremii. Unui pictor cred că i-ar fi foarte greu să transpună pe pânză acestă splendoare de tonuri pe care ne-a rezervat-o natura, intensificată când de picături de ploaie, când de raze aurii de soare. Ne-a impresionat și ne-a relaxat în același timp vegetația bogată. Am întâlnit tot felul de plante: sparanghel sălbatic, ghiocei, brebenei, dediței, lalele pestrițe, adonis, iriși pitici. E doar o părticică din ce cunosc și îmi amintesc eu. În realitate, Dobrogea se pare că are 2000 de plante, majoritatea fiind înscrise în categoria speciilor rare. Apropo de specii rare, am găsit și păr argintiu, un pom mic, întortocheat, cu frunze …înfofolite bine într-un puf albicios, foarte pitoresc.        

Dedițelul este de departe una dintre cele mai frumoase și mai fragile flori din zonă. Are un nume popular foarte haios, ”mâțisor”. Adevărul este că după ce îi trece floarea, se transformă într-o chestie care seamănă foarte bine cu un pisoi înfoiat (a treia foto de mai jos).

Ca mesaj la finalul postării despre plimbarea prin Gradina Raiului, vă  împărtășesc un lucru: încurcate-s căile Domnului, dar dacă te uiți cu atenție, vezi semnele pe care trebuie să le urmezi:

2 thoughts on “din gradina raiului 2”

  1. Minunate locuri cu bogatiile si frumusetile lor dar minunata esti tu de cand te stiu si iarasi spun …bine k te avem sa ne cunoastem frumusetile Dobrogei si nu numai…Mai asteptam si alte frumuseti!!!!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *