pe dealuri, intre carjelari si praporgescu

În ziua noastră de coclăureală, toamna şi-a arătat colţii fioroşi cu un vânt aspru şi o temperatură scăzută. Am strâmbat din nas la contactul cu “minusurile lui Celsius”, m-am înfofolit bine şi am pornit în cucerirea unei noi redute.

Pe un drum de ţară care leagă General Praporgescu de Cârjelari, am descoperit un fost penitenciar unde spun cunoscătorii că erau trimişi deţinuţii nu foarte periculoşi. Departe de civilizaţie, aveau aici două căsuţe unde se autogospodăreau. Acum locuinţele sunt degradate şi se mai văd doar urme ale grădinii de zarzavat. Probabil o perioadă s-au mai adăpostit aici ciobanii cu oile lor (spun eu după urmele lăsate de animale prin camerele de altă dată…). Cuiva i-a venit ideea haioasă de a încornora acoperişul de stuf al unei case care arată acum ca un berbec bătrân.

Pe fântâna din apropiere  au rămas semnăturile vedetelor cazate la “mititica”, mai ceva ca stelele de pe Broadway.

Adăpost de caniculă (în prezent rampă de gunoi):

Un loc ferit/ Numai  bun de lenevit:  

Potrivit reţetei din străbuni, meniul pentru menţinerea siluetei se compune din apă, paie şi bătaie. Eu am sărit peste desert, deci mă aştept să am o talie de invidiat pe viitor…

Domnilor, nu vreau să dezamăgesc pe nimeni, dar…mărimea contează!!!! (mă refer aici la obiectivul din dotare, nu la fundul care-l însoţeşte în imagine)

Pe deal am întâlnit şi turma rătăcită. Ciobanul a chefuit de dimineaţă şi abia când s-a dezmeticit la prânz şi-a dat seama că bietele mioare l-au părăsit (cât să mai rabde şi ele…). Sedus de aburii de alcool şi abandonat pe câmp de rumegătoarele pe care le avea în pază, a dat fuga la patron să-i spună grozăvia. Omul impacientat s-a jeluit la noi- călătorii, ne-a cerut coordonatele locului unde i-am reperat turma şi a pornit abătut spre poalele dealului. Dacă le-o fi găsit, nu mai ştiu, dar pentru binele cornutelor, sper să le dea în grija vreunui baci mai responsabil.     

Pădurea deasă ne-a obligat să urcăm dealul în mersul piticului, pentru a nu risca să ne lăsăm ochii pe vreo creangă. Chiar şi aşa, am primit biciuiri duşmănoase de ramuri greu de ocolit…(acum dacă stau bine să mă gândesc, iată că am primit şi desertul din meniul magic de slăbit). Pare simplu, însă panta abruptă ne-a epuizat şi ultimele resurse de energie rămase după o săptămână destul de grea.  

Ajunşi într-un luminiş, pe nişte stâncării izolate, ne-am îndreptat spatele şi am făcut o pauză bine meritată. Peste crestele dealurilor vecine şi peste sate s-a aşezat ceaţa ca un voal alb ce n-a permis privirilor noastre indiscrete să pătrundă dincolo. Ne-am limitat la peisajul din imediata apropiere:

Pe versantul opus, am găsit o mai bună înţelegere din partea naturii, astfel că am putut să coborâm în pas semeţ şi fără …pedeapsa cu vergeaua. Am continuat drumul pe o cărare scobită în pământ de apele pluviale, printre arbori falnici şi prin covorul de frunze uscate ce ne-au încântat auzul cu dulci acorduri.

Hrănitoarele pentru căprioare sunt în curs de primire marfă. Am înţeles că în zonă sunt foarte multe căprioare, însă ochii noştri nu s-au bucurat de prezenţa lor graţioasă. Poate că eram şi noi destul de gălăgioşi, că doar nu plecasem la vânătoare, ci ca să ne urlăm necazurile în codru. E drept că nu am făcut nici balamuc, dar bancurile şi glumele aruncate de coechipieri au mai stârnit ici-colo câteva hohote necontrolate.

O altă fântână cu apă limpede, în care ne-am scălămbăit care mai de care la fotografie:

Bruiajele`s la cererea membrilor mai misterioşi ai echipei:

O turmă care se întoarce acasă- cu tot cu păstorul ei:

Cimitirul turcesc de la intersecţia şoselei principale cu drumul spre Praporgescu:

Neajunsul acestui anotimp este că seara vine prea repede iar excursiile noastre se încheie prea devreme…

14 thoughts on “pe dealuri, intre carjelari si praporgescu”

  1. mama ce marimea avea ala…stii..mi-a placut mult iesirea drept dovada ca acum o sa ies din tara,adik maine…va salut copilasi de pe meleaguri franceze….(ii ador,stiti,nu?)

    1. mihai, sa fii convins ca ma cuprind acum niste invidii greu de stapanit: si pe marimea obiectivului si pe iesirea din tara! cred ca tu fugi de noi… 🙂 “succesuri” in franta! ne vedem pe coclauri la intoarcereeee!

      1. De acord, drumul duce spre Carjelari, dar pana in sat mai aveai 5 km. Eu nu am recunoscut in fotografii, peisajele de la Carjelari. Apoi, voi ati fost la sud de localitate, prin padure, si daca urmati un anumit traseu ajungeati in zona unei localitati disparute – Omurlar, care pentru scurt timp a purtat si denumirea de General Dragalina. Puteati urma drumul de pamant spre Carjelari si ajungeati in localitate. Si crede-ma pe cuvant, sunt cateva zone superbe.

  2. Fain….Imi place si umorul tau….Candva am lucrat la Carjelari ca profesor si am tot colindat dealurile pana la Praporgescu, vara si iarna…Frumoase locuri.

      1. Dl. Ichim, va mai aduceti aminte cand v-ati plimbat cu caruta cu coviltir al lui fostul brigadier silvic?( In ce an ati fost profesor?)

  3. ce frumusete. sint niste locuri atit de minunate incit nu vreau sa se stie de ele..ma uit cu frica la blogul tau, frica sa nu dea navala turistii din specia stricatori.

    1. raluca, vandalii nu citesc blogul meu, iar cu zonele pe care le prezint este deja plin internetul!!!! inainte lumea nu prea era interesata de Dobrogea, insa in prezent exista tot felul de materiale publicitare, harti ale rezervatiilor, carti si o intreaga documentatie on-line. problema nu este ca promovam zonele, ci ca tolerm nesimtitii. eu ma gandesc ca impartasind frumusetea acestor locuri ar putea creste gradul de impicare al autoritatilor locale pentru protejarea lor. e drept, activitatea mea este cu dus-intors, insa frumusetea naturii nu o conservi rugandu-te sa nu o vada nimeni, ci prin responsabilizarea comunitatii. sa spunem ca eu as ajuta la distrugerea naturii, pentru ca promovez frumusetea ei. dar tu, tinand-o ascunsa, cu ce anume o protejezi? ia te rog exemplul eolienelor – care strica eco-sistemul. ele nu au aparut pentru ca am promovat noi zona. si chiar daca toata lumea stie ca sunt distructive, nimeni nu face nimic pentru a le impiedica. sa nu-mi intelegi gresit atitudinea, nu ma revolt impotriva celor spuse de tine, am si eu aceeasi suferinta cand vad zone distruse de inconstienti sau de indiferenta unora. pe de alta parte, ma bucur ca stii sa apreciezi ceea ce este frumos!

  4. am crescut in Carjelari pana in clasa a patra….am 47 de ani si nu o sauit niciodata locurile acelea….tot zic sa merg,,,, sa ajung in inima padurii de la Carjelarila izvoarele mici daca mai sunt sau la izvoarele mari….am inima plina de bucurie ca cineva a facut aceste fotografii….o zona minunata….dar cred ca uitata de lume….locuri minunate si oameni minunati….

  5. Frumoase poze!
    Asa, ca o rugaminte a cuiva departe de locurile unde a copilarit, poze cu Iaila aveti?
    Daca da, v-as ramane recunoscator de le-ati posta!

    Multumesc!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *