supararea cand imi vine…

In vara 2010 descopeream un loc minunat, care imi incarca de fiecare data bateriile cu energie pozitiva. Un loc cu vibratii puternice, un spatiu unde simteam ca pana si timpul se opreste uimit pentru a medita la vreun subiect mistic, un colt de rai uitat printre ruinele unei cariere aflate inca in functiune. E vorba de Iacobdeal, de langa Turcoaia. Vi l-am mai prezentat aici si aici.  

Am descoperit aceasta intindere de apa marginita de namile de stanci rosiatice pe cand internetul nu era plin de fotografii si informatii privind obiectivele turistice din zona Turcoaia. Entuziasmata de asa frumuseste, m-am apucat repede de scris si de impartasit detalii despre caile de acces spre lac. Si uite asa, din unic vizitator, am inceput sa ma pierd prin multimea venita sa caste gura prin cariera, Iacobdeal devenind astfel un agreat loc de promenada. Nu a durat mult pana cand zona a fost asaltata de barbari, care “uita” in urma mormane de gunoaie, care fac gratare in buza grotei si isi scriu numele pe pereti (sau dupa caz, frustrarile legate de o viata sexuala lipsita de satisfactii…).

M-a durut sa vad ca locul meu preferat, pe care eu insami l-am facut cunoscut, este vandalizat. Cata cruzime sa existe intr-un om ca sa poata sa lase in urma o astfel de priveliste? Cu ce inima a putut arunca cineva in apa de un albastru extrem de limpede cutii de bere si peturi? Un creier din gunoaie, sau un gunoi de creier?!

In fine, am fost atat de suparata incat n-am putut sa mai scriu pe blog un timp. M-am gandit ca de acum voi tine numai pentru mine descoperirile pe care le fac. Din pacate nu pot acest lucru, pentru ca am o gura foarte mare si imi place sa vorbesc despre expeditiile mele, iar  cand fac asta, simt ca retraiesc bucuria acelor momente. Pe de alta parte, il inteleg pe prietenul M care dezaproba ideea mea de promovare a Dobrogei si ma acuza tot timpul ca as fi o “turnatoare”, tocmai din acest motiv, pentru a nu se umple zona de nesimtiti. Cand plec in expeditii organizate de el, primesc intotdeauna aceleasi instructiuni: “tu vii cu mine doar legata la ochi si n-ai voie sa spui de unde sunt fotografiile…” Chestia asta ma chinuie rau de tot, dar tipul face niste excursii atat de interesante, incat nu pot sa nu-i accept conditiile (mai putin partea cu legatul la ochi, despre care ii spun in gluma ca este un fel de…perversiune mascata).

M-am gandit in fel si chip ce sa fac in continuare cu blogul meu. Mi-am dorit la un moment dat sa renunt la el. Si totusi, mi-e greu sa cred ca un gen de nesimtit care isi imprastie mizeriile peste tot unde vede cu ochii ar rezista sa-mi citeasca blogul! Zau, ceea ce postez eu este apreciat doar de oameni sensibili, care protejeaza mediul, care iubesc ordinea, linistea, care apreciaza spatiul ce ne inconjoara si care stiu sa resprecte natura. Sunt convinsa ca mormanele de gunoaie parasite prin alte locuri decat cele indicate de normele bunului simt imi vor revolta cititorii la fel de mult cum m-au revoltat si pe mine. Dar gandul ca as putea contribui la divulgarea secretelor naturii catre vandali  care transforma totul in groapa de colectare a deseurilor ma supara tot mai rau.

Nu mi-am dat inca un raspuns definitiv, dar parca vad si acum imaginile de cosmar si imi amintesc cu regret cat de mult m-am chinuit sa fac 2 fotografii in care sa nu apara niciun gunoi.

Pana cand sa mai reziste Pamantul sa mai fie bataia de joc a unora? Dar noi, ceilalti oameni, care am invatat utilitatea cosului de gunoi si respectam regulile de aur ale naturii, pana cand sa mai rezistam?

5 thoughts on “supararea cand imi vine…”

  1. Daniela, acum 4 saptamani am fost si eu in zona si era curat. Iti inteleg supararea dar crede-ma ca nu ai nicio vina in faptul ca ai divulgat acest loc. Nici eu nu ma simt vinovat ca am scris despre el si nici altii care au scris nu ar trebui sa se simta vinovati.

    Cei ce perpelesc un mic acolo “la balta”, se cinstesc cu o bere si se racoresc la o baie, clar nu fac parte dintre cititorii nostrii. Nu o sa vina cineva dintr-un colt al tarii tocmai la Iacobdeal (despre care a aflat de la noi) si dupa atata drum sa incinga gratarele si sa lase prapad in urma lui.

  2. Eu voi scrie in continuare despre Delta Dunarii si Dobrogea de Nord pentru ca am ferma convingere ca cititorii mei NU vor veni aici in ideea de a distruge ceva frumos.
    Si am convingerea la fel de ferma ca nici cititorii tai nu vor face rau locurilor ce le prezinti.

    Deci sa scriem in continuare! 🙂

  3. Daniela, prin blogul tau ai facut un lucru minunat. Ai imparatasit si altora, locurile minunate de langa noi, dar nu ai putut transmite si educatia de a pastra si mentine aceste locuri asa cum ni le-a daruit natura. Ce se poate face? Continua sa scrii si sa prezinti locurile minuate pe care le are Dobrogea de nord. Din cand in cand si autoritatile locale, judetene pot fi atentionate si cine stie ….

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *