blog de excursionist si mamica

apicultura- notiuni introductive

In vizita la nea’ Culai am primit o lectie de albinarit. Impresionat de atentia noastra, acesta ne-a povestit in detaliu cate ceva despre traiul albinelor si despre cum apicultorii “mai mult le incurca si le exploateaza decat le ajuta, spre propriile beneficii...”. Sincera sa fiu, albinele imi provocau pana acum numai reactii violente, dar dupa descrierea lui nea’ Culai am devenit mai responsabila (desi inca mi-e teama de ac). E drept ca nu-mi amintesc explicatiile savante ale apicultorului profesionist, dar incerc sa va explic, pe intelesul tuturor (adica babeste) cam ce am priceput eu. 

La inceput am studiat foarte bine curtea. Am gasit niste cutiute care seamana cu stupii, dar de dimensiuni mai mici, foarte pitoresti. Am uitat cum se numesc.

Un topitor natural de ceara pe care, din pacate, nu l-am putut vedea in actiune. Este ca o cutie cu geam, asezata pe un picior de metal, avand mobilitate, astfel ca poate fi orientata in orice directie s-ar afla soarele. Ca o cutie rotativa. 

Rame de faguri puse la uscat si o roata imensa de ceara (100% naturala si eco):

Ne-am pregatit apoi afumatoarea, ca sa ametim albinele, sa fim siguri ca nu ne vor ataca (mari viteji mai suntem!).

Nea Culai a mai pregatit un instrument important: o pana! Hm… ciudat! Imi venea sa-l intreb ce face cu ea, gadila albinele ca sa moara de ras si sa nu ne intepe? Ridica steagul alb ca sa priceapa ca suntem pasnici? De fapt, pana este pentru a alunga delicat albinele de pe rame sau de pe unde te incomodeaza. 

Inarmati cu “fumuri”, cu pene si  cu palarii haioase, imbracati pana in dinti cu halate orbitor de albe, am plecat la stupina.

Am aflat ca exista stupi verticali si orizontali, ca ramele sunt in prezent mobile pentru a putea fi manevrate usor, am vazut lucratoare neobosite care aduc polen pe picioruse sau pe cap, trantori inceti, matca zvelta, faguri care respecta o geometrie perfecta si atat de placuta ochiului uman, miere aurie si dulce ca o licoare magica, propolis vindecator. O munca titanica pentru niste fiinte atat de micute, pe care de cele mai multe ori nu o intelegem si nici nu o apreciem.

 

Nea Culai ne povestea ca atunci cand termina un borcan de miere, pune putina apa in el, il clateste bine si apoi bea lichidul indulcit, ca pe o racoritoare. Nu face asta din zgarcenie si nici ca sa se imbogateasca, ci pentru ca stie cat se chinuie o albina pentru un bob de miere. Orice strop are o mare valoare pentru ca a fost obtinut cu un sacrificiu imens.

Am inchis stupul si ne-am mutat in beci, unde este stransa recolta de anul acesta.

Aici invatam alte lucruri interesante. De exemplu, niciodata nu pui mierea intr-un recipient in care exista chiar si un strop de apa. Apa se ridica la suprafata, avand densitatea mai mica si dezvolta agenti de fermentatie.

Mierea naturala este cea care face bule atunci cand o torni dintr-un recipient in altul (asta se  poate testa si in piata).

Mierea buna este cea care se zahariseste. Singura care nu se zaharieste este mierea de salcam, insa si aceasta va avea depuneri pe fundul borcanului, pentru ca nu exista miere exclusiv de un singur soi.

Acum intelegeti? Albinaritul este o arta!

3 comments

    • ionut on September 3, 2011 at 09:10

    Reply

    foarte interesant

    • raluca on September 7, 2011 at 09:19

    Reply

    Iubesc mierea si o maninc in cantitati care pe unii i-ar da gata. Ma gandeam ce aliment pretios si greu de obtinut e aceasta miere! Dar oamenii nu se gandesc ca maninca produsul muncii atator fiinte mici. Si de multe ori mierea e mai ieftina decat gemul sau dulceata, ce absurd. As vrea sa cumpar si eu miere de salcam de la Nea Culai!

      • daniela on September 7, 2011 at 10:50

      Reply

      Ai dreptate, Raluca! Nea` Culai este din Rogojeni, daca locuiesti in apropiere, poti cumpara miere de la el. Daca nu, ii vom transmite sa-si extinda activitatea 🙂

Leave a Reply

Your email address will not be published.