pe sosea, intr-o zi ploioasa – prima parte

Din nou un weekend ploios: vant, ceatza, burnita, rafale de ploaie rece, toate astea in ziua noastra de “ieseala”. In prima parte a duminicii deja renuntasem sa mai iesim din casa, asa ca am lenevit pana tarziu in pat. Dupa-amiaza, dupa o cafea binefacatoare, ne inghiontea rau dorinta de a calatori pe undeva. Am luat harta si am stabilit rapid un traseu de masina, doar sa nu irosim bunatate de zi libera!

Sursa harta: GoogleMap ( cu mici retusuri).

Asadar, pe la ora 13 erau toate pregatite (adica mancarica la caserole- de la Iguana- ieftina si buna, fructe, apa, harta, aparatele foto, umbrele, sosete de schimb, 1/2 rezervor benzina si nu in ultimul rand… voie buna).  

De la Tulcea la Topolog drumul este destul de plictisitor, pentru ca l-am strabatut de multe ori. Si totusi, inca ma mai atrage padurea de la Ciucurova, atat de verde si deasa incat iti da senzatia ca te-ai afla la munte.

De la Topolog tinem dreapta catre Luminita. La intrare facem primul popas, langa o biserica la care ne-au atras picturile exterioare. Cred ca poarta era inchisa, n-am insistat, iar din cauza ploii care se intetise nu era tipenie de om pe drum. Am incercat sa obtin cateva informatii despre acest lacas de pe internet, dar n-am avut mari sorti de izbanda. De fapt, cam in aceasta nota s-a prezentat toata excursia noastra, cu putine informatii spre deloc, datorita ploii care ne alunga rapid la masina.

Dar hai sa nu mai bombanim atata ploaia, ca nu face numai lucruri rele! A fost o placere sa privim florile incarcate cu picaturi sau ierburile  sanatoase, de un verde proaspat (neobisnuit pentru peisajul dobrogean care de obicei este ars de soare si cu ierburi pitice).

Satul Luminita nu mi s-a parut chiar o lumina a judetului. Strazile (acolo unde exista) sunt foarte proaste, satucul pare saracacios, casele invechite. Oamenii s-au ascuns si ei prin gospodarii, iar norii au napadit cerul, gonindu-ne mai departe. Cred ca la lumina soarelui, privelistea n-ar fi asa prapastioasa, insa sub amenintarea potopului, n-am putut zabovi pentru a descoperi si partea frumoasa a lucrurilor. In centru n-am ajuns, colindand doar pe extremitatea stanga (adica pe unde trece soseaua).

La iesire (cred, nu mai retin chiar bine), am gasit o troita.

In Mesteru am intrat mai aproape de centru, ceea ce schimba lucrurile. “Mesterul” nu a fost prea iscusit la calitatea soselei, insa este gospodar. Casele, desi vechi, sunt bine intretinute, oamenii se ocupa cu preponderenta de agricultura si au niste masinarii impresionante, biserica pare bine ingrijita. Am vazut in zona foarte multe gaste galagioase (aveam impresia ca oamenii prefera sa creasca gaini, dar aici numarul lor este foarte redus).

Am lasat Mesteru si am continuat ruta- cu sosea proasta – catre Dorobantu.

Am ajuns repede la o incrucisare de drumuri , avand 2 posibilitati: fie mergem spreTraian (prin centrul comunei Dorobantu), fie ne abatem 5 kilometri  catre Carjelari si apoi retur pana la intersectia cu pricina.

Avand in vedere ca soseaua se vedea impecabila (ceea ce ne-a mirat, adica  M-I-R-A-T!!!) am zis sa includem Carjelariul pe lista noastra, intrucat este izolat si poate ca nu vom mai avea ocazia curand sa-l vedem.

In ultima foto este scoala Carjelari, cu clasele I-IV.

Satul, el insusi interesant, are o amplasare deosebit de frumoasa, la poalele unor dealuri impadurite. In spatele unor creste cu altitudini mai joase (227-262m) se ridica doua varfuri semete, Carjelari si Tuguiata, ambele de 402 m (bune de explorat in orice anotimp…). Tare mi-as mai dori sa prindem o zi buna de urcat pe dealuri si sa ajungem in motzul celor 402 m! Am adaugat zona Carjelari pe lista obiectivelor de cucerit…cu incetinitorul si cu atentie marita!

Revenind la soseaua de legatura dintre Dorobantu si Carjelari, insist pe faptul ca este foarte buna (cred ca singurii 5 km de drum bun din zona). Pe la mijlocul distantei exista o cariera si singura explicatie pe care am gandit-o ar fi ca la cariera lucreaza atat persoane din Dorobantu, cat si persoane din Carjelari, pe care ii aduce probabil un microbuz dimineata. Posibil ca managementul carierei sa fi decis ca reparand asfaltul, va salva masinile de marfa si de calatori, dar si timpul de transport al angajatilor. Soseaua cea minunata se opreste brusc, la intrarea in localitati.

Parcurgem inapoi cei 5 kilometri de sosea buna si ne luam adio de la ea la intrarea in Dorobantu, unde ne oprim in centru.

In ultima foto- sediul Politiei Dorobantu.

Cei din Dorobantu (dar si din Traian)  se pare ca au obiceiul de a inscriptiona pe o piatra din constructie sau pe o caramida din cladire numele celui care a inaugurat-o si anul.

Biserica este imperioasa. O constructie renovata, solida, cu aerul unei manastiri sobre.

Biblioteca Ioan Popisteanu:

Monument inchinat eroilor cazuti in razboiul 1916-1918.

Si nu in ultimul rand, sediul Primariei Dorobantu. Ca niste adevarati dorobanti, locuitorii de aici isi apara cu inversunare primaria, asa ca am intampinat cateva problemute pana sa o trag in poza. In timp ce-mi pregateam aparatul, aud un claxon prelung. Un domn flutura din mana intrebator- ce caut pe acolo. Nu l-am luat in seama, stiind sigur ca nu exista legi care sa-mi interzica sa fotografiez o cladire, fie ea si sediu de primarie. Fac poza, lucru care l-a enervat la culme pe localnic. Trage masina langa mine cu scartait de roti, da geamul jos si-mi suiera printre dinti, rosu de iritare, de ce fac poza la Primarie. Cand spune “Primarie” parca i se lumineaza ochii, atat de drag ii este avutul obstesc! I-am replicat- deloc intimidata- “pentru albumul personal“. Omul se uita suspicios, dar parca furia i-a mai pierit din obraji, asa ca prind curaj. Discutia s-a domolit iar dorobantul s-a inmuiat. Spiritul lui de luptator n-a fost convins, asa ca a ramas tot suspicios, uitandu-se cu jind spre bijuteria comunei: Primaria!  😛  . Dupa plecarea mea (adica a inamicului), probabil si-a reinnoit juramantul ca o va apara pana la moarte de vrajmasii vrajmasilor nostri. Pai, sa ma ierte nenea ca-l bomban asa, dar nu-mi plac abordarile agresive, mai ales ca de cele mai multe ori sunt lipsita de rele intentii. Mai mult, si eu sunt lucrator in cadrul unei primarii si n-am pus pe nimeni pe fuga cand mi-a fotografiat sediul. Ce sa zic? Il voi intreba pe domnul Primar daca si-ar dori cativa dorobanti in aparatul propriu. Toata povestea asta imi aminteste de un mai vechi articol de-al meu, care este de mare actualitate in Romanica noastra cea suspicioasa si cu dorobanti viteji, care sfasie din dusmani (adica eu????!!!- pericol public nr. 1 😡  ).   

Dar iata si marul discordiei, pentru care isi sacrifica dorobantul bunul simt:  

Na, ce impostor sunt! Ce dusman al omenirii! Am facut publica o imagine atat de pretioasa?! Dragilor, ar trebui sa va solicit taxa pentru vizionarea acestui edificiu sacru.

Dincolo de acest incident (pe care il consider izolat si nu pun eticheta comunei sau localnicilor in functie de comportamentul unui cetatean nervos) consider ca aceasta comuna merita vizitata (insa fiti precauti cand treceti pe langa…”Primarie“!). Nu va jucati! Eu v-am avertizat!!! 😆

Legenda: Aici “Primarie” se pronunta cu ochii in lacrimi, cu privirea ridicata spre cer, cu mana pe inima si cu vocea tremurata… “Primarie” = bunul cel mai de pret al dorobantului, supranumita “Perla” sau “Diamantul de Dorobantu“.

Va urma!

2 thoughts on “pe sosea, intr-o zi ploioasa – prima parte”

  1. frumos reportaj , imagini deosebite , cateva aspecte as dori sa punctez :
    1. soseaua asa a ramas si nu se stie cand se va mai repara
    2. cea de la Carjelari a fost refacuta prin proiect cu bani europeni din care cred ca au ,,mancat “” foarte multi caci nu are nici o noima , incepe de nicaieri si se termina deodata
    3. nu stiu cine a fost ,,dorobantul “” de DOROBANTU dar in general cei care au ceva functii in PRIMARIE au si ceva probleme cu ospitalitatea ,au senzatia ca de la ei incepe lumea , parerea mea
    Toate cele bune

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *