blog de excursionist si mamica

camena

De cand am auzit de Camena, mi-am dorit sa vina vremea buna si sa-i calaresc dealurile dimprejur. Nerabdatoare, am mers pana in sat intr-un tur de recunoastere in aprilie, insa pe atunci era prea frig si alunecos, iar ziua prea scurta pentru aventurat pe creste. 

Acum insa, s-au schimbat vremurile. Soarele e puternic, ziua lunga, numai bine de explorari. Am plecat din Tulcea spre Babadag in ritmul nostru, lent, pentru a admira peisajul de pe traseu. La iesire din Babadag am facut dreapta spre Caugagia si la scurt timp am intalnit indicatorul de Camena. La vreun kilometru de mers, soseaua se bifurca:  inainte este drumul catre cariera, iar in dreapta drumul spre sat. Am mers spre sat pana la rondou si am coborat sa ne interesam incotro apucam ca sa ajungem la Grota Haiducilor. N-am vazut tipenie de om pe strada, asa ca am pornit spre bodega din colt, unde o ceata de domni isi savurau bauturile de dimineata. Si uite asa am aflat ca este imposibil sa gasim singuri drumul, pentru ca grota ar fi tare ascunsa…Hm…Un gand rapid mi-a trecut prin minte, ca am gasit noi obiective mai ascunse si n-om gasi o scobitura?? Ei bine, ca tot s-a dovedit a fi “prea amabil”, l-am luat pe nea` Mitica de la paharul cu berica (sau ce-o fi baut, ca n-am fost atenta) si l-am facut ghid.

Drumul nu este deloc asa greu cum ne-au spus localnicii. De la rondou mergi in stanga, pe langa deal, pe un drum de pamant cu piatra. La toate bifurcatiile tii stanga, pana la capatul cararii de pamant. Unde nu mai vezi urme de masina, te opresti si cercetezi bine stancile din jur. Trebuie sa gasesti 2 trepte care urca si apoi coboara…si coboara…pana la grota. Ajunsi la destinatie, am regretat ca am urcat cu masina, pentru ca pe jos drumul ar fi fost mult mai atractiv si aventuros. Pe roti, am facut cam 5 minute dar pe 2 picioare cred ca ar fi un traseu de jumatate de ora.

Cum “haiducii lui 7 cai” nu-si mai fac veacul prin zona, grota este acum proprietatea unei broaste testoase. Sau o fi venit doar sa se racoreasca pe asa caldura? N-a vrut sa stea de vorba cu noi, cand ne-a vazut era in stare sa sape un tunel in stanca, numai sa dispara de acolo. 

Daca nea` Mitica ne-a dus cu viteza luminii pana aici, n-am resimtit asa tare caldura, insa dupa ce am bantuit putin pe stanci si campuri aride, ne-am intors la racoarea grotei ca la o piatra pretioasa.   

Peisajul este unul tipic dobrogean: stancarii rosiatice acoperite pe alocuri de padure de culoare verde-prafos, ierburi lemnoase si ingalbenite, maracini si spice tepoase, floricele pitice care mai imblanzesc privirile calatorului, campuri in fasii aurii si verzi, ici-colo palcuri de carpen tanar cu trunchiuri subtiri si golase, ca niste bete ondulate. 

Am aruncat un ochi si in cariera:

Leave a Reply

Your email address will not be published.