borzesti-bacau

Biserica din Borzeşti, construită de Ştefan cel Mare, este renumită pentru legenda ce gravitează asupra ei. Se spune că este singura biserică ridicată de Ştefan nu pentru a comemora o victorie, ci în amintirea prietenului său, Gheorghiţă, omorât de tătari în acest loc. Pe partea interioară a ferestrelor sunt desenate scene din această legendă (spânzurarea lui Gheorghiţă, în stejar, de către copii ca semn al înfrângerii cetei pe care o conducea şi omorârea lui de către tătari). Ghidul ne-a povestit cu măiestrie aceasă legendă, pe care a mai înflorit-o pe ici pe colo, dar a reuşit să fie plăcut.

Legendarul stejar din Borzeşti (despre care citeşti pe internet informaţii ca şi cum mai există şi îl poţi vedea în curtea bisericii), s-a carbonizat de mult timp. Din lemnul carbonizat, tratat cu substanţe chimice, s-a comandat fabricarea unei mese care a fost plasată pe locul stejarului de altă dată, în altar (acum locul este marcat de o gaură acoperită cu un preş).

Clopotnita de lemn in curtea bisericii:

Biserica este construită din piatră de râu şi se aseamănă cu celelalte biserici moldoveneşti din perioada lui Ştefan. Pentru liant se pare că s-au folosit fie ouă, fie sânge de animal (mai era o variantă, dar îmi scapă acum).

Imagini din muzeu

In cimitirul manastirii a fost inmormantata fiica lui vasile Alecsandri

Ca sa nu incheiem intr-o nota sumbra, va mai prezint o imagine de ansamblu care imi place foarte mult

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *